Potrivit sindicatelor, faptul ca legea anuitatilor, cea care va arata cum va fi calculata pensia privata obligatorie a unei persoane, va fi emisa abia dupa trei ani de la momentul în care angajatii sunt nevoiti sa ia decizia privind contributia la o pensie privata obligatorie, sporeste riscul viitorilor participanti la sistem.?, membra a grupului international Prva, partener al Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD), cu o cota de 20%, principalii actionari ai grupului Prva sunt compania Dej si Poteza Skupina, cu un procent de 32% ;i respectiv 30%. Recent, grupul sloven a beneficiat de o investitie de 8 milioane de Euro din partea BERD, care va furniza fonduri suplimentare pentru infiintarea si extinderea fondului de pensii al grupului Prva si a filialelor de management al activelor pe pietele din Europa Centrala si de Est aflate in tranzitie si, mai ales, facem parte dintr-un grup cotat ca cel mai important fond de pensii din Europa. Pe de alta parte, ASCENTA a prezentat cu aceasta ocazie solutii care raspund cerintelor tuturor jucatorilor din acest domeniu?, a declarat Bogdan Dobrica, Business Line Manager ASCENTA. In aceste conditii, valoarea contributiilor unei femei la un fond de pensii facultative poate plati o cota parte din contributie, in numele angajatului sau. omisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) a autorizat vineri societatea Raiffeisen Asset Management ca administrator de fonduri de pensii private obligatorii (pilonul II), autorizati de catre CSSPP.